Cazare pensiune Sibiu, Pensiunea Sibiana.
Concurenți din 50 de națiuni vin să își depășească limitele pe trasee, unde porțiunile extreme alternează cu peisaje care îți taie răsuflarea. Favoriții vin din Africa de Sud, Marea Britanie, Germania și Spania, iar pe lista țărilor reprezentate găsim inclusiv: Australia, Noua Zeelandă, SUA, Canada, Rusia, Franța, Norvegia, Brazilia, Peru, Mexic, Venezuela, Hong Kong, Singapore, Indonezia sau Malaezia.
Totul va debuta pe 30 iulie cu deja tradiționalul show urban din centru Sibiului. Prologul de pe Bd-ul Coposu are un traseu format din 12 secțiuni în care sunt incluse elemente precum: pietre, bușteni, pneuri, cale ferată, mașini, iar în finala, care va debuta la ora 17:00, vor concura primii 35 de rideri din calificările claselor Bronze, Silver și Gold. Pe lângă rolul de a face show pentru fani și de a le arăta peste ce provocări vor trebui să treacă concurenții în cele patru zile de off-road, prologul are și scopul de a stabili ordinea de start pentru prima zi de off-road. Pe 31 iulie, începe oficial lupta cu sine și cu traseele extreme, în prima zi de off-road rulându-se pe Valea Oltului, urmează apoi Munții Cindrel în ziua a doua, în a treia se va porni de pe Valea Oltului se va trece prin Voineasa pentru ca mai apoi să se coboare în Rășinari. Ultima zi este una cu trasee apropiate de Sibiu, Cazare pensiune Sibiu, Pensiunea Sibiana,și celebrul finiș de pe dealul Gușteriței, unde riderii au de parcurs o urcare aproape verticală. Iarăși se va sta în medie între 6 și 8 ore în șa, iar concurenții de la calsa Gold, cel mai dificil traseu din raliu, se vor trezi cel mai târziu la 4.30 dimineața. Culmi abrupte, poteci cu piatră, urcări lungi, coborâri pe care cu greu le poți parcurge la picior, cărări înguste toate fac parte din ingredientele unei zile de off-road.
Leave a Reply