fbpx

Cazare pensiune Sibiu – Târgul Olarilor revine în Piaţa Mare a oraşului Sibiu

Cazare pensiune Sibiu – Târgul Olarilor revine în Piaţa Mare a oraşului Sibiu

Cazare pensiune Sibiu – Târgul Olarilor revine în Piaţa Mare a oraşului Sibiu

#TârgulOlarilor revine în Piaţa Mare a oraşului Sibiu: 🔜31 august şi 1 septembrie 2019, între orele 🕘9.00-21.00!

TOAMNA ADUCE TÂRGUL OLARILOR LA SIBIU

„Târgul Olarilor” reuneşte la fiecare început de septembrie peste 100 de meşteri olari care aduc, spre vânzare, produse decorative sau utilitare: oale, ulcele, blide, căni, cahle pentru soba de teracotă, clopoței, instrumente muzicale etc. Astfel, timp de două zile, localnici şi turişti sunt poftiţi în Piaţa Mare din Sibiu să admire şi să achiziționeze obiecte ceramice.

Atmosfera de târg din Piața Mare va fi întregită de demonstrațiile live la roata olarului, publicul având prilejul să urmărească transformarea unei bucăţi de lut în vas. De asemenea, pe parcursul celor două zile, artiști ceramişti vor îndruma copiii să își descopere talentul si îndemânarea, să își dezvolte imaginația şi inventivitatea, în cadrul unor ateliere de modelaj în lut şi pictură pe obiecte ceramice.

Organizatori:Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu
Partener: Complexul Naţional Muzeal ASTRA
Acţiunea este finanţată de Consiliul Judeţean Sibiu.
„Acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu”

Leave a Reply

Your email address will not be published.