Cazare Sibiu la 3 minute de Promenada Mall – ia parte la deschiderea celui mai nou Mall din Sibiu.
Construcția primului mall din Sibiu se apropie de final, reprezentanții NEPI anunțând data oficială pentru inaugurare: 14 noiembrie. Mall-ul ”Promenada” va avea 150 de spații comerciale, cinematograf multiplex cu nouă săli și peste 1.600 de locuri de parcare.
Lucrările de construcție a centrului comercial din zona Podului Gării sunt în grafic, fiind începute în urmă cu un an. Termenul de finalizare a mall-ului, investiție de 100 de milioane de euro, este 14 noiembrie. Lucrările se vor încheia cu aproximativ o lună înainte de deschiderea centrului comercial, timp în care chiriașii vor amenaja spațiile.
Majoritatea chiriașilor au semnat deja contracte și mulți dintre ei au demarat în Sibiu campanii de recrutare de personal în vederea inaugurării. Reprezentanții magazinelor au confirmat pregătirile pentru inaugurare și anunță că au deja primii angajați care vor lucra în noul mall.
Spre exemplu, reprezentații CineGold , primul cinema multiplex din Sibiu au anunțat că au început angajările. Cinematograful se va deschide simultan cu deschierea mall-ului Festival.
Magazinele Mayoral, H&M, Kaufland, Zara, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius și Zara Home au publicat anunțuri de angajare în mediul on-line.
În cele cinci niveluri ale clădirii vor fi amenajate circa 150 de spații comerciale, un multiplex cinematografic cu nouă săli de proiecție pentru aproximativ 1.400 de cinefili și peste 1.600 de locuri de parcare, dintre care aproximativ 1.200 în subteran și 400 pe terasă și mezanin.
”Dată fiind locația centrală a proiectului, a fost pus un accent ridicat pe dezvoltarea zonei de relaxare, astfel că food court-ul va îngloba 17 unități, o zonă de joacă pentru copii de aproape 500 de metri pătrați, precum și patru restaurante cu terasă exterioară”, arătau reprezentanții NEPI Rockcastle, în primăvara acestui an.
Leave a Reply